A fost odată ca niciodată o broscuţă simplă din popor, iar numele său era Bia. Ea îşi dorea cu ardoare să devină prinţesă, dar în timpul vieţii moderne nu puteai deveni „cineva” decât având apariţii în cât mai multe ziare şi la cât mai multe emisiuni pentru a fi recunoscută de către toate broaştele ce stau la bârfă toată ziulica. În urmă cu câţiva ani Bia a avut o decepţie în dragoste, din vina unui broscoi seducător, suferinţă ce a motivat-o, din ce în ce mai mult, să lupte pentru visul ei de adeveni cineva şi pentru a nu mai suferi asemenea amarastencilor din popor după orice bucăţică chip verde, şi hotărăşte să-şi schimbe propriul destin. Timpul trece, iar acest episod al suferinţei rămâne undeva în umbră. Făcând din ce în ce mai multe sacrificii pentru a putea deveni o adevărată prinţesă, trebuia să ajungă la standardele impuse de către creatorii de modă ce încercau să schimbe percepţia despre îmbrăcăminte în întreaga broscărime, promovând doar o anumită parte a frumuseţii şi aveau limite bine stabilite. Bia s-a supus unui regim şi după luni de reducere a porţiilor de muşte şi moluşte şi a altor insecte delicioase, ajunge la siuleta dorită, iar modificările corpului ei impresionau tabloide renumite, pentru a satisface gustul ochilor direcţionaţi din acea ramură critică a modei. Nu trece mult timp şi Bia este acceptată ca model la un mare brand al unui creator de modă pe nume Botec, ce era vestit în mai multe ţări. După ce a învăţat meseria de model s-a înfiripat un sâmbure de iubire între ea şi şarmantul broscoi celebru. Pe ea o atrăgea maturitatea lui de unde avea să înveţe multe lucruri despre viaţă dincolo de a unei simple broaşte, deşi simplitatea era la baza bune-i creşteri. Pe el îl atrăgea frumuseţea ei şi adesea se mândrea public cu Bia. Relaţia celor doi a adus-o pe Bia în pragul unui frumos început al unui drum specific prinţeselor din secolul vitezei, unde tipografiile ziarelor nu se mai opreau din a scrie despre ea, iar televiziunile nu puteau parcurge o săptămână fără ca ea să fie adusă în prim-planul emisiunilor mondene.
Episodul public a celor doi a mers bine până când vestea frumoasei prinţese s-a răspândit în toată ţara, iar vrăjitorul Adic, care era un bătrân ce şi-a luat înfăţişare de broscoi chipeş, printr-o vrajă doar de el ştiută, i-a pus gând rău acesteia deoarece singurul lui scop pe lume era acela de a avea în palmares cât mai multe broscuţe demne de titluri de „frog miss” pe care după ce avea să le facă să se îndrăgostească de el, ca după unicul broscoi din lume, să le lase lipsite de interesul lui, considerându-le o distracţie. Credea ca prin aceste moduri nelodiale obţinea supremaţie în faţa broscărimii, şi trăind într-un dezmăţ total, acest broscoi nemuritor care probabil avea pact cu diavolul, urma o astfel de cale precară. Bătrânii broscoi ce îl cunoşteau pe vrăjitor spuneau că atunci când ei erau tineri acesta era la fel de tânăr, iar străbunicii lor susţineau că era la fel de tânăr şi pe vremea lor, deci prin urmare acesta avea să aibă peste 500 de ani asemenea stejarilor bătrâni existenţi încă, de pe vreamea lui Ştefan Cel Mare, de-a lungul drumului din sătucul Valea Ursului al judeţului Iaşi, care avea şi acel iaz unde trăia broscărimea bună.
Cu falsul şarm, vrăjitorul reuşeşte să o atragă pe Bia, într-o cursă înşelătoare întâlnind-o la o petrecere de a broscărimii unde toţi sar şi se distrează pe muzica plină de ritmuri de club. Frumoasă dar şi foarte cunoscută prinţesa este văzută de către paparazzi. Aceştia surprind sărutări şi alte momente intime între Bia şi Adic, ce serveau ca dovezi, prin zeci de poze ce aveau să facă mare vâlvă în presa de scandal. Botec află din sursele media de infidelitatea prinţesei broască, însă fiind un înţelept cu bun simţ alege să o lase pe Bia să aleagă calea fericirii ei, şi afişând înţelegere pentru ea, îşi ascunde suferinţă în spatele uşoarelor riduri existente, fără a-i păta imaginea cu reproşuri publice, deşi nu o va ierta vreodată cu adevărat.
Cu toate că era pentru prima oară când Botec se îndrăgostise de o tânără broasca într-o asemenea manieră, acest fapt nu avea să-l împiedice pe Adic să-şi îndeplinească o dorinţă arzătoare, care să îl facă să se depăşească până şi pe sine făcând cea mai puternică vraja de până atunci asupra unei frumaose prinţese, ca ea să rămână sub influenţa unei magii 15 luni în care orice ar face el, ea să aibă un val invizibil ce să nu-i permită să vadă orice ar face, blestemând-o cu dragostea oarbă, pe care să i-o poarte un an şi ceva fără încetare. Presa vuia despre acest cuplu numindul pe vrăjitor „Prinţul Adic” alături de prinţesa Bia, şi cum la început totul părea perfect, parcă o poveste desprinsă din cărţi, timpul se scurgea în defavoarea lui Adic. Puţini erau cei care ştiau de vrăjitor şi de puterile sale malefice de aceea relaţia lor a durat un an şi, sub influenţa negativă a vrăjii, dar de parcă şi presa era blestemată la orbire. Mirosul fin al ziariştilor a depistat căi fine către infidelităţile vrăjitorului şi a adevăratei sale înfăţişări, însă Bia nu a putut reacţiona, şi nici presa nu a mai putut continua fără reacţiile acesteia. Ori de câte ori apărea o ştire negativă despre Adic, paşii ei erau îndepărtaţi de către acel chioşc ce vindea ziarul cu pricina sau degetele ei apăsau butonul de la telecomanda pe alt post înainte ca să înceapă emisiunea ce l-ar fi putut demasca pe vrăjitor. Însă timpul s-a scurs asemeni unui minut, iar lunile devenise parcă de 4 secunde fiecare în parte, iar Adic nu reuşise să o facă pe prinţesă să se îndrăgostească de el cu adevărat, ceea ce ar fi continuat vraja la nesfârşit. Adic se baza mai mult pe puterile sale de necontestat, dar care uneori nu erau îndeajuns de puternice. Şi când a bătut ceasul la trecerea lunilor, brusc toate lucrurile discutate în lumea broscărimii despre vrăjitor i-au deschis ochii prinţesei, iar presa parcă avea izvoare de resurse interminabile despre adevărata faţă ce exista sub pielea lui Adic. Mai mult până şi bătrânii ce-l cunoşteau din moş strămoş, acordau interviuri despre adevărata vârstă, de peste 500 de ani, a vrăjitorului. Întreaga lume a lui Adic era răsturnată peste el, încât nici puterile lui nebroscăreşti nu se puteau pune cu energia negativă a tuturor broaştelor cel îl urau cu atâta înverşunare pentru ce îi facu-se prinţesei Bia. Neavând încotro Adic se retrage din atenţia presei dispărând că o fantomă în ceaţă un timp îndelungat, majoritatea crezând ca Adic a murit din atâta răutate ce zăcea în el.
După ce prinţesa Bia a fost eliberată de vraja ce o ţinuse sub robie, şi-a cerut iertare de la Botec care deşi nu ar fi iertat-o niciodată pe deplin i-a acordat amiciţia lui simplă, ajutând-o ori de câte ori va avea nevoie de el cu un sfat înţelept dobândit în urma anilor de experienţă cu celebritatea.
La ceva timp după trecerea acestor evenimente, prinţesa Bia îşi regăseşte un echilibru în viaţa ei, dar nu îi era nici bine în amarnica singurate. În ciuda a celor rău discutate în presă despre ea şi infidelitatea ei, faţă de Botec, cu Adic, ea chiar avea un suflet bun şi nobil, dincolo de acea imagine murdară din pricina acestor momente mai puţin dorite din viaţa ei. Unul dintre cele mai cunoscute posturi tv, de până atunci, îi propune Biei să participe la un concurs de dans, pentru o cauză nobilă ce o impresionează pe Bia până la lacrimi, având în vedere ca şi ea avea o viaţa tulburătoare plină de suferinţă în adâncul inimii calde. Întâmplarea, hazardul ori simţul supradezvoltat al producţiei din media face ca partenerul ei de dans să fie prinţul Vic, unul din cei mai frumoşi prinţi ai ţării. Modest, frumos, dar şi foarte cunoscut Prinţul Vic ţinea pasul cu frumuseţea ei de o măsură, fiind adorat de toate broscuţele, era atât de chipeş încât nici toate vrăjile lui Adic nu ar fi putut crea un broscoi atât de fermecător, iar când apărea zilnic, la televizor rating-ul creştea precum pulsul inimilor de la admiratoarele sale. Cei doi au repetat o săptămână în sala de dans, timp în care presa deja era îndreptată cu atenţia către ei. După dansul din emisiune, ce a reuşit în concurs să obţină o calitatea excepţională ca imagine, datorită frumuseţii celor doi şi a coregrafiei pasionale, presa a izbucnit cu un nou val de subiecte despre o posibilă idila între cei doi. Ca o anticipare a viitorului, cei din media au pus o fărâmă din această posibilă relaţie ce ar fi făcut furori, şi fiecare detaliu şi gest dintre cei doi era reinterpretat de zeci de ori la emisiuni. Nu a trecut mult timp şi bănuielile s-au adeverit, iar cei doi se îndrăgostiseră unul de celalalt, mai mult ca niciodată în viaţa lor simţeau că şi-au găsit sufletul pereche lângă care aveau să stea tot restul vieţii până la adânci bătrâneţi.
Prinţesa Bia ar fi făcut orice pentru iubirea prinţului Vic, de aceea consideră că nu mai are ce pierde şi hotărăşte să facă o petrecere mare de ziua ei ce avea să fie curând, unde îi invită pe toţi, dar şi pe Botec, Adic, Vic şi Densa care sigur ar fi atras obiectivele camerelor de filmat în jurul lor. Broaştele din ţară erau în delir fiind martori vii la o poveste nemaiauzită până atunci în întreaga broscărime, toţi urmăreau cu sufletul la gură transmiterea in direct de la marea aniversare care nu ştiau cum se va termina având în vedere toate cele întâmplate până atunci. În capul mesei prinţesa Bia îşi privea invitaţii cu mare încredere în viitorul ce avea să o aştepte în cealaltă viaţă, iar toate cele cinci broaşte: Botec, Adic, Vic, Densa şi Bia au fost servite cu licoarea magică sub formă de supă regală, şi fără ca vre-o unul din broscoi să ştie acest lucru. Bia ţinând un toast precizează motivul pentru care cei patru sunt cei mai speciali din viaţa ei şi de aceea vor mânca alături de ea o supă regală. Pentru ea Botec este începutul ei ca prinţesă, Adic este răul necesar pentru a preţui binele, Vic este marea ei dragoste şi sufletul ei pereche până la moarte, iar Densa este prietena care a ajutat-o atunci când viaţa ei nu mai avea sens, şi încheind aceste cuvinte toată broscărimea invitată, din lumea bună, se apucă de mâncat din reţetele culinare deosebite, făcute de către cei mai renumiţi bucătari ai ţării. Camerele de filmat erau aţintite către ei precum nişte suliţe moderne ce şi-au transformat atacul în surprinderea fiecărei greşeli, ori motiv de scris, orice, pentru savurarea publicului de subiecte picante. Prinţesa Bia îi conducea pe toţi din priviri savurând gustul mâncării în acelaşi ritm cu ei, iar când ultimile înghiţituri au fost consumate, din cei cinci a izbucnit o lumină orbitoare ce îi înconjura, ca o imagine albă până la dispariţia lor de la ospăţ.
După dispariţia inedită s-a mai scris încă un an în presa broscărimii, apărând zvonuri precum că ar fi fost văzuţi în diferite alte lacuri, însă toate informaţiile erau eronate şi toţi infomatorii s-au dovedit a fi nişte impostori ce doareau doar publicitate. De la îmbelşugata aniversare ei nu au mai fost văzuţi niciodată, cu adevărat, în ţara broaştelor, lăsând în urma lor doar false legende. Însă în lumea uriaşilor oameni ei s-au reîncarnat în fiinţe umane şi au fost împrăştiaţi în diferite colţuri ale ţării, unindu-se într-un singur oraş atunci când destinul avea să-i facă a se cunoaşte iar. Percepţiile noi şi umane, acolo unde iertarea era o calitate pe care broaştele nu o aveau în sânge aveau sa repare multe greşeli ale destinului scris. Botec a redevenit un faimos creator de modă, celebru în întreaga lume. Densa a reuşit să îl cucerească pe Adic, iar cei doi nu-şi mai aduceau aminte cum se fac vrăji, singurul lucru rămas fiind intuiţia şi puterea minţii pe care o au majoritatea oamenilor. Iar Bia se spune că după parcurgerea întâmplărilor din viaţa ei, a încercat mereu, până la moarte, să schimbe finalul propriei vieţi, alături de jumătatea vieţii ei.
Şi acestea fiind spuse, fără înţelegeri ascunse, v-am povestit lăsându-vă în dilemă, prima poveste mondenă. Că de nu ar fi fost să se întâmple aşa, eu v-aş fi povestit alta, la fel de adevărată, cum o fac de fiecare dată.